Alunele de pădure

Alunele de pădure se găsesc îndeosebi în ţări din bazinul Mării Mediterane. În prezent, alunele de pădure se cultivă în Turcia, Spania, Italia şi în Statele Unite, dar ele sunt originar din Turcia.

Fructul din alun

Aluna de pădure este fructul alunului, un copac care atinge trei, până la cinci metri înălţime. Copacul are o tulpină subţire şi este foarte dens acoperit cu frunze. Frunzele se pot recunoaşte după forma lor rotundă, ovală sau ca o inimă. Încă de când începe să crească, alunul este protejat de bractee care mai târziu dezvoltă o scoarţă tare. Alunul nu produce flori primăvara, spre deosebire de alţi aluni. Acesta creşte pe pământ bogat în calciu, cu conţinut ridicat de umezeală şi creşte din ianuarie până în aprilie. Pe măsură ce alunele se coc, scoarţa copacului se schimbă spre o culoare galben-portocalie. Alunul este mai productiv într-o vară răcoroasă şi umedă decât într-una uscată şi călduroasă.

Simbolul păcii şi al sănătăţii

Alunul de pădure a fost cunoscut din vremuri imemoriale. Grecii şi romanii consumau alunele pentru savoarea lor ieşită din comun. Alunele erau folosite şi ca leacuri în perioadele vechi. Nu era folosită doar aluna, ci şi scoarţa şi frunzele copacului pentru a combate diverse afecţiuni. Mai mult, copacul era simbolul căsătoriei, abundenţei materiale şi fericirii familiale. Alunul era considerat un simbol al păcii şi sănătăţii şi o sursă de bunăstare şi putere.

Valoare nutriţională

Alunele de pădure reprezintă o sursă bună de vitamina E. O porţie de alune (25 g) conţine nu mai puţin de 50% din Doza Zilnică Recomandată (DZR). Vitamina E este un puternic antioxidant. Antioxidanţii pot juca un rol important în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare şi a cancerului.

Valoare nutriţională Alunele de pădure

Alunele de pădure Valoarea nutriţională per 100 grameDZR
Energie 2959 kJ / 717 kcal
Proteine14.0 g
Carbohidraţi 6.0 g
din care zaharuri 5.0 g
Grăsimi69.0 g
din care saturate 4.9 g
din care mono nesaturate 53.4 g
din care polisaturate 7.3 g
Fibre alimentare 8.2 g
Sodiu2.0 mg
Calciu200.0 mg25.0%
Magneziu154.0 mg41.0%
Fosfor300.0 mg

43.0%

Fier3.0 mg21.0%
Zinc2.1 mg21.0%
Vitamina B10.4 mg36.0%
Vitamina B20.1 mg5.0%
Vitamina B32.0 mg12.0%
Vitamina E25.0 mg208.0%
Acid Folic 72.0 mcg36.0%

DZR = Doza zilnică recomandată 
Atenţie: copiii mici trebuie supravegheaţi când consumă alune, există riscul să se înece cu ele.